Gheorghe Jimboiu (20 octombrie 1921 – 27 mai 1963) – rugătorul inimii

Cea mai frumoasă figură de la Târgu-Ocna, după Valeriu, a fost Gheorghe [Jimboiu]. Simt că nu am date suficiente pentru a contura acest portret. Venea din Oltenia. Fiu al unei văduve cu mici posibilităţi materiale dar mare la suflet, care s-a chinuit toată viaţa ca să-şi ţină unicul copil în şcoli. Prima oară Gheorghe a intrat în puşcărie în 1941, apoi s-a eliberat şi a revenit în 1949.

La început s-a distins atât prin ţinuta lui demnă, cât şi prin strădaniile sale sufleteşti. Se ruga mult, cerceta cărţile sfinte şi adâncea problematica creştină. Deşi modest, personalitatea lui se impunea de la sine. Era tăcut dar punctul lui de vedere avea mare greutate. Părea un mistic prin excelenţă dar se dovedise deopotrivă dinamic şi bun organizator. Spiritul său de sacrificiu nu avea margini. Ştia să fie prieten şi deschidea uşor inimile oamenilor. Mulţi căutau să şi-l apropie.

După ce s-a eliberat a intrat la facultate şi s-a impus cu autoritate atât printre colegi cât şi printre profesori. Când lua cuvântul la seminarii era ascultat cu luare-aminte. Profesorul Victor Jinga şi-l făcuse amic. Era apropiatul şi altor profesori. Unul dintre ei studiase francmasoneria şi l-a introdus în tainele ei. Marxismul îl descifrase singur, mai bine şi mai cutezător decât profesorii care tindeau în perioada aceea spre compromisuri de conştiinţă.

În anii 1944-1949 Gheorghe conducea studenţimea din Braşov. Se pregăteau de luptă contra comuniştilor. La primul val de arestări din 1948 a scăpat vigilenţei Securităţii. Erau vremuri tulburi. Mulţi tineri au luat atunci drumul munţilor, constituindu-se în grupuri de partizani. Viaţa în munţi era grea. Ţara era înfierbântată şi gata să se răstoarne dar avea nevoie de ajutor din afară, care însă nu a venit. De multe ori eroismul românilor a fost zidul de apărare al Europei, când împotriva barbarilor, când împotriva turcilor şi acum venise rândul ruşilor. Eram însă sub ocupaţie rusească şi fără sprijin militar. Nu era de conceput o acţiune contrarevoluţionară. Fără a avea nici o ieşire, românii au fost arestaţi în valuri. Întemniţarea lor a anihilat orice rezistenţă în popor şi astfel s-a putut construi socialismul. Continue reading Gheorghe Jimboiu (20 octombrie 1921 – 27 mai 1963) – rugătorul inimii

Radu Gyr: Apostol al secolului XX

Radu (Demetrescu) Gyr (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975), întemnițat mai bine de 20 de ani în diferite închisori, se înscrie în rândul românilor care au intrat în veşnicie prin mărturia dată pentru credinţa în Hristos şi înnoirea spirituală a Neamului prin asumarea Evangheliei ca mod de viaţă şi de gândire.

Purtător al unui spirit aristocratic venit parcă din vremurile de mult apuse, când elitele îşi asumau ideea de jertfă creştină prin sacrificiul personal, sobrietate şi ascetism, Radu Gyr întrupează atât imaginea cavalerului creştin medieval, cât şi a sfântului bizantin.

Om de o nobleţe aparte, cu o înrâurire duhovnicească asupra  mai multor generaţii  de tineri şi-a asumat Crezul de a face o Românie curată, orientată în procesul ei de transformare a cadrului social-politic şi spiritual către Dumnezeu. Condamnat de către autorităţile statului român, străine de ethosul românesc şi de legătura cu Biserica şi Neamul, ca unitate spirituală a tuturor celor vii şi adormiţi, a devenit un adevărat erou și apostol. Erou prin neclintirea în credința în Hristos, iar apostol prin sârguința de a propovădui nerenunțarea la vis. Continue reading Radu Gyr: Apostol al secolului XX