Category: Tâlcuiri

Începând din ziua Învierii au avut loc mai multe apariții ale lui Hristos. Între acestea au fost arătarea în fața ucenicilor care se aflau închiși într-o casă, atunci când Toma nu era printre ei, și în duminica următoare, după opt zile, când era de față și Toma [Ioan 20, 19-29]. Arătându-Se ucenicilor, Hristos le-a împărțit daruri. Primul dar a fost pacea, iar al doilea fost Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor.  Nimeni nu poate da ceva din ceea ce nu are. Acesta înseamnă că, fiind Dumnezeu, Hristos este izvorâtorul păcii, pentru că pacea este energia (harul) Dumnezeului – Treimic. Prin întruparea și prin jertfa Sa, El a făcut pace între cele cerești și cele pământești, între îngeri și oameni, între oameni și Dumnezeu, între oameni și întreaga zidire și desigur, a revărsat pacea peste toate energiile sufletești. De asemenea, El a dat Duh Sfânt, deoarece Duhul Sfânt Se odihnește în Fiul. Persoanele Sfintei Treimi au comuniune și unire în ființă și în energie, pentru că sunt o gândire, de o fire și de o putere. Duhul Sfânt purcede în Tatăl, dar este înpărtășit prin Fiul.

Ne putem pune întrebarea: care este diferența dintre darul Duhului Sfânt de după Înviere și pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor din ziua Cinzecimii? Cunoaștem faptul că ucenicii au primit Duhul Sfânt în ziua Cinzecimii. În aceste condiții, cum putem spune că Hristos le-a dat Duh Sfânt imediat după Învierea Sa? Continue reading Tâlcuire la Duminica Tomii – Mitropolitul Hierotheos Vlachos

În istoriile vechi scrie despre următoarea întâmplare:

În cuibul unui pelican a intrat odinioară un şarpe veninos. Pelicanul nu era în cuib, erau numai puişorii singuri. Şarpele a început să muşte şi să bage veninul lui ucigător în toţi puişorii. Când era aproape să-i înghită, s-a ivit şi pelicanul. La zgomotul aripilor lui, şarpele a părăsit cuibul, fără să guste din pradă. Bietul pelican vede cu durere că puişorii lui sunt pe jumătate morţi, fiind otrăviţi de vrăjmaşul şarpe. Fără să mai stea mult pe gânduri, el se hotărăşte să-i scape cu orice preţ. Şi iată anume ce face: îşi găureşte coasta cu ciocul şi cu sângele său adapă pe toţi puişorii care sunt ameţiţi de veninul şarpelui. Sângele lui curat are minunata putere să taie otrava şarpelui şi prin aceasta puişorii lui se înviorează şi scapă de moarte.

Pelicanul este o pasăre de pustie cu gâtul lung, ca şi bâtlanul. Când puişorii lui sunt aprinşi de sete sau vătămaţi de jigănii otrăvitoare, atunci pelicanul îşi răneşte coasta sa şi îi adapă cu sângele său. Iată o pildă minunată de dragoste părintească, care ajunge până la jertfă.

Dacă vom lua seama bine, vom vedea că în cântările Prohodului, la starea a II-a se pomeneşte despre pelican şi anume iată cum zice: „Ca un pelican, împungându-Te acum, Cuvinte, Înviezi pe fiii Tăi, revărsându-le dintru coasta Ta, izvor mântuitor!” Continue reading Izvorul vieții – asemănarea dintre Hristos și pelican