Alături de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României, Biserica a rânduit ca în șirul sfinților prăznuiți în ziua de 30 a lunii lui noiembrie să se numere și cel dintâi reformator bisericesc pe care creștinătatea ardelenească, în frunte cu marele academician Ion Simionescu, avea să-l denumească mai târziu drept ,,darul cel mai prețios adus neamului întreg de către românii de la Pind”[1], date fiind originile Mitropolitului Șaguna din pământul Mișcolțului, nord-estul Ungariei. Căci în adevăr afirmăm aceasta: dacă Sfântul Apostol Andrei a chemat la credința sa cea întru Hristos pe geto-daci, putem spune că și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei ,,fost primul ierarh care a chemat pe românii ardeleni la o viață nouă, de libertate și demnitate națională”[2].
„...pre românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deștept, și cu voie cătră tot ce e adevărat, plăcut și bun să-i trag...”.
Biografia Mitropolitului Șaguna
Vrednicul de pomenire, Sfântul Ierarh Andrei, s-a născut la data de 20 decembrie 1808, din părinți macedoneni, Naum și Anastasia, primind la botez numele de Anastasie. Situația materială precară și presiunile ierarhiei bisericești catolice i-au împins pe cei doi să treacă la catolicism. Cu toate acestea, tânărul Anastasie a fost crescut în duhul învățăturii de credință ortodoxă, datorită mamei sale. Sprijinit de unchiul său, Anastasie Grobovsky, el va avea să studieze filosofie și drept, la Universitatea din Pesta. La vârsta de 18 ani (25 iulie 1827), tânărul Șaguna va trece la credința ortodoxă, ca mai apoi, la 25 de ani să treacă în rândul monahilor de la Mănăstirea Hopovo, unde va primi și numele celui dintâi dintre apostolii chemați Domnului.[3]
Trecerea sa în rândul diferitelor funcții bisericești s-a făcut treptat, fiind ales diacon, ieromonah, arhimandrit, precum și vicar general al Eparhiei Sibiului. Cea din urmă funcție avea să vină în contextul decesului episcopului român, Vasile Moga, Sfântul Ierarh Andrei primind chemarea întru arhiereu la Sibiu, anul 1847, fiind numit de către Mitropolitul sârb de Carloviț, Iosif Raiacici. În Duminica Tomii, cu prilejul hirotonirii sale, în catedrala din Carloviț, Sfântul Ierarh Andrei avea să-și afirme obiectivele sale național-bisericești, consemnate în lucrarea secretarului său particular, Nicolae Popea: ,,Mai pe urmă érăși înaintea Ta Dómne cad și dic: Tu Dómne scii, că cătră scopul meu a alerga doresc: pre românii transilvăneni din adȇncul lor somn să-i deștept, și cu voie cătră tot ce e adevěrat, plăcut și bun să-i trag!”[4]
Statutul organic al Bisericii Ortodoxe Române
Venirea sa în Transilvania coincide cu reînființarea Mitropoliei Transilvaniei, desființată de habsburgi în anul 1701, și transformată în Episcopie subordonată Bisericii Sârbești. Grija sa de păstor s-a manifestat prin îndârjirea cu care a luptat pentru a restaura vechile drepturi legitime ale Bisericii Ortodoxe Române, care au fost reprimate de stăpânirile străine. Lupta a durat 15 ani, iar Mitropolitul Andrei a întâmpinat rezistența acerbă venită din partea Curții Imperiale de la Viena, a Bisericii Sârbești, precum și din partea Bisericii unite din Transilvania.
Astfel, îl găsim pe Sfântul Ier. Andrei Șaguna pe Câmpia Libertății din Blaj, prezidând alături de episcopul Ioan Lemeny, adunarea celor 40.000 de români prezenți, urmând principiilor formulate de luptătorii Simion Bărnuțiu, George Barițiu, Avram Iancu și a altora care și-au exprimat dreptul libertății naționale, independență pentru limba românească, dreptul înființării de școli românești și nu în ultimul rând, restaurarea Mitropoliei Ortodoxe. Prin memoriile sale, prin cele trei sinoade diecezane, desfășurate la Sibiu (12 martie 1850, 24 octombrie 1860 și 22-28 martie 1864), și prin intervențiile sale personale reușește să atingă idealul național, astfel că la data de 24 decembrie 1864, printr-un autograf imperial, să primească încuviințarea reînființării vechii Mitropolii Ortodoxe, cu două episcopii sufragane de Arad și Caransebeș. Reînființarea Mitropoliei a coincis cu numirea sa de Mitropolit al Transilvaniei.
Odată înființate cele două episcopii, ca și întreaga Mitropolie, Sfântul Andrei Șaguna s-a străduit să le confere și o organizare proprie. Această lege a fost elaborată de el însuși, fiind supusă dezbaterilor, în cadrul unui Congres național-bisericesc, organizat la Sibiu, în anul 1868, și care era format din reprezentanți ai clerului și credincioși din întreaga Mitropolie (câte 10 preoți și 20 de mireni din fiecare eparhie). Realizarea acestui nobil ideal a luat denumirea de ,,Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române”.
Principiile enunțate au fost autonomia și sinodalitatea, principii-cheie care au stat la baza definirii noului Statut al întregii Biserici Ortodoxe Române din 1925, precum și a celui din anul 1947. Prin autonomie înțelegem că Biserica era apărată împotriva oricărui amestec din partea înaltei stăpâniri: a împăratului, guvernului sau a altor cârmuitori politici. Al doilea principiu, cel de sinodalitate, presupune colaborarea dintre clerici și mireni la conducerea treburilor bisericești. [5]
Sf. Ier. Andrei Șaguna și implicațiile sale în școala transilvăneană și în dezvoltarea culturii
,,A încerca să cuprinzi într-o scurtă comunicare activitatea unui om ca Șaguna și locul lui în istoria Transilvaniei ar fi o lucrare care l-ar mărgini și i-ar micșora statura de gigant al acestei istorii”[6], nota Înaltpreasfințitul Antonie Plămădeală. Într-adevăr, efortul național și pastoral al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna nu s-a putut mărgini doar la consolidarea situației politico-bisericești a românilor de dincolo de Carpați, cât și la înzestrarea acestora cu știință și carte de învățătură spre folosul și zidirea tuturor românilor. Acest ideal avea să-și găsească menirea prin Biserică, Mitropolitul punând accentul pe dezvoltarea învățământului în limba română.
În anul 1852, Sfântul Andrei Șaguna pune bazele Institutului teologic-pedagogic din Sibiu, școală „poporală” care a format mii de preoți, parohi și învățători pentru mediul rural, pentru acele 800 de școli ,,poporale” câte erau în eparhia sa, toate aflate sub grija și îndrumarea Bisericii.[7]
În ceea ce privește învățământul teologic, Sfântul Andrei Șaguna a acordat o atenție deosebită introducerii a câtor mai multe manuale spre folosul școlilor poporale, unele dintre acestea fiind redactate și lucrate de el însuși. Se cuvine a aminti că în cadrul tipografiei înființate în 1850 au apărut atât noi ediții ale cărților de slujbă cât și manuale didactice și teologice, elaborate de profesorii Institutului teologic-pedagogic. A fost tipărită o nouă ediție a ,,Bibliei” (revăzută de Sf. Ier. Andrei în perioada: 1856 – 1858), bogată în ilustrații, având o prefață lămuritoare privind unitatea limbii române și rolul acesteia în menținerea conștiinței naționale. Mai departe, aducem în atenție manualele teologice scrise de el, și anume: ,,Elementele Dreptului canonic” (1854), ,,Compendiu de Drept canonic” (1868), ,,Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale” (în două volume, 1860) și ,,Manual de studiu pastoral” (1872) etc.[8]
Sfântul Andrei Șaguna s-a îngrijit de educația tinerilor cu rezultate deosebite, trimițându-i pe aceștia la studii în Universitățile din Austria și Germania, cu burse oferite din fondurile și fundațiile întemeiate de el. Dintre numele importante se cuvine a aminti: Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Ioan Crișan, Nicolae Cristea, Daniil Popovici Barcianu, Petru Șpan. Revenirea lor în țară va culmina cu formarea unei elite de intelectuali și pedagogi.[9]
În ceea ce privește implicațiile sale în asociațiile culturale, menționăm că Sfântul Ier. Andrei a avut un rol decisiv la întemeierea și organizarea ,,Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român” (ASTRA), fiind și primul președinte al acesteia, între 1861-1866.[10]
,,În urma demersurilor întreprinse, la 1 ianuarie 1853 apare Telegraful Român, care va fi un factor de progres, contribuind prin conținutul său, atât la răspândirea cunoștințelor și informării opiniei publice, cât și la consolidarea vieții naționale românești, periodic cu cea mai îndelungată apariție, neîntreruptă până astăzi.”[11]
Vrednicul de pomenire, Înaltpreasfințitul Nicolae Bălan avea să evidențieze în lucrarea Sfântului Ierarh Andrei profilul unui apostol, care prin bărbăția morală și prin înțelepciunea sa, a ridicat clerul și poporul la un nivel al credincioșiei neatins demult. ,,Ctitorul” învățământului , precum mai este denumit Șaguna, a întărit poporul întru nădejdea mântuirii, mântuire care avea să se plinească și să se afirme în Biserica noastră națională. ,,Acestei biserici îi câștigă libertatea și autonomia externă potrivită ființei sale și împrejurărilor speciale între cari are să trăească, iar înlăuntru: prin organizația ce i-a dat-o, prin instituțiile culturale, prin operele spirituale, prin averile materiale cu cari a înzestrat-o, dar mai presus de toate prin duhul de vieață care i-l’a inspirat, – a scos-o din casa robiei de veacuri și a așezat-o pe bazele unui trainic progres în viitor. Și pe ori-care teren al vieții noastre bisericești și naționale din timpul păstoririi lui ne-am îndrepta privirile, pretutindenea întâlnim înțelepciunea marelui spirit a Mitropolitului Andreiu”. [12]
Încheiem printr-o creație literară în versuri, pentru a reda profilul unui ierarh mărit de către poporul său, întru care se și întrețese deja portretul unui sfânt mărturisitor, care peste ani va primi cinstea cuvenită a unui Mitropolit și Sfânt. ,,Bucură-te Sfinte Andrei, înțelept ierarh al lui Hristos!”
În lumea unor vremi păgâne
Ne-ai răsărit: luceafăr sfânt,
De tâlcu ʼnțelepciunii tale
Un veac întreg truda și-a frânt.
Robia zilelor dospite
Întrʼun amar întunecat,
Cu fulgerul luminii tale
Însânferând ai sfărâmat.
(,,Închinare – Memoriei Marelui Andreiu”, Sebastian Stanca, versuri redactate cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Ier. Andrei Șaguna, în Revista Teologică, III (1909), Nr. 9-10, p. 391.)
Bibliografie:
I. Nicolau Popea, ,,Andreiu Baron de Șaguna”, Editura Tipariul tipografiei archidiecesane, Sibiu, 1879
II. Revista Mitropolia Ardealului, XXX (1985), nr. 11-12.
III. Revista Mitropolia Ardealului, XXX (1986), nr. 3.
IV. Revista Teologică, S.N., III (1993), nr. 2.
V. Revista Teologică, S.N., VI (1996), nr. 1-2.
VI. „Viața Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor/viata-sfantului-ierarh-andrei-saguna-mitropolitul-transilvaniei, accesat pe data de 15.XI.2020
Note:
[1] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, ,,O aniversare de suflet românesc: 150 de ani de la venirea lui Andrei Șaguna la Sibiu” în Revista Teologică, VI (1996), Nr. 1-2, p. 3.
[2] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, ,,O aniversare de suflet românesc: 150 de ani de la venirea lui Andrei Șaguna la Sibiu”, p. 8.
[3] Preot Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, ,,La începutul ortodoxiei contemporane din Transilvania a fost Șaguna”, în Revista Teologică, S.N., III (1993), Nr. 2, p. 33.
[4] Nicolau Popea, ,,Andreiu Baron de Șaguna”, Editura Tipariul tipografiei archidiecesane, Sibiu, 1879, p. 40.
[5] Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, ,,Preocupări umaniste la Mitropolitul Andrei Șaguna”, în Revista Teologică, S.N., VI (1996), Nr. 1-2, p. 8.
[6] Dr. Antonie Plămădeală, ,,Andrei Șaguna – mare și rar bărbat al națiunii române”, în Revista Teologică, S.N. III (1993), Nr. 2, p. 25.
[7] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, ,,O aniversare de suflet românesc: 150 de ani de la venirea lui Andrei Șaguna la Sibiu”, în Revista Teologică, S.N., VI (1996). Nr. 1-2, p. 5.
[8] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, ,,O aniversare de suflet românesc: 150 de ani de la venirea lui Andrei Șaguna la Sibiu”, p. 5.
[9] M. Boghian, ,,Andrei Șaguna și opera sa culturală”, în Revista Mitropolia Ardealului, XXX (1986), Nr. 3, pp. 62-63.
[10],,Viața Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor/viata-sfantului-ierarh-andrei-saguna-mitropolitul-transilvaniei, accesat pe data de 15.XI.2020
[11] Diac. Liviu David, ,,Testamentul Mitropolitului Andrei Șaguna”, în Revista Mitropolia Ardealului, XXX (1985), Nr. 11-12, p. 734.
[12] Dr. Nicolae Bălan, ,,Sus să avem inimile!”, în Revista Teologică, III (1909), Nr. 9-10, p. 390.
Articol alcătuit de Andrei-Marius Pitic, student din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.