Credincioşii ortodocşi din Franţa vor putea să participe la Sfânta Liturghie de la începutul lui Iunie

Bisericile din toată țara rămân închise în conformitate cu ordinele de stat. De fapt, participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie va fi permisă de la începutul lunii iunie în condiții stricte de sănătate, ce vor fi clarificate de Guvernul Franței. Mitropolia ortodoxă greacă a Franței îi va informa pe credincioși cu privire data exactă.

Mai mult, va fi obligatoriu pentru credincioși să folosească o mască de protecție și să stea la doi metri unul de celălalt. De asemenea, se va ataşa o menţiune pe scaunele în dreptul cărora credincioșii nu vor avea voie să stea. În Catedrala Sfântul Ștefan, aproape 3/4 din scaune vor fi etichetate ca indisponibile, în timp ce credincioșii vor putea sta atât în pronaosul bisericii cât și în curte, respectând distanţarea fizică unul de celălalt.

În țara noastră, Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o dezbatere publică asupra măsurilor de relaxare după încetarea stării de urgență, publicând și o anexă (Anexa 5) ce include recomandările care se fac cu referire la momentl redeschiderii bisericilor. Puteți trimite propunerile dumneavoastră pe adresa de e-mail: propuneri.relaxare@ms.ro.

Articol tradus din limba engleză de pe: orthodoxtimes.com.

foto: mitropolia.eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *