Doamne, binecuvântează!
Soarele dreptății a răsărit astăzi dupa trei zile și a luminat toată zidirea. Hristos Cel de trei zile și Cel mai dinainte de veac ca stugurele a rodit și a umplut lumea de veselie. Să vedem zorile cele ce nu înserează, să ne trezim astăzi înaintea zorilor și să ne umplem de lumina bucuriei. Porțile iadului au fost deschise de Hristos și morții ca din somn s-au trezit. A înviat Hristos, Învierea celor căzuți, și pe Adam împreună cu Sine l-a ridicat. A înviat Hristos, Învierea tuturor, și a izbavit-o pe Eva din blestem. A înviat Hristos, Învierea, și pe cele neîmpodibite până atunci, împodobindu-le, le-a făcut strălucitoare. S-a deșteptat Domnul ca din somn și pe toți vrăjmașii Săi, lovindu-i, i-a rușinat. A înviat și a dăruit bucurie la toată zidirea. A înviat și a prefăcut stricăciunea firii în nestricăciune. A înviat Hristos și a așezat pe Adam în vrednicia cea dintru început a nemuririi.
Orice făptură nouă în Hristos să se înnoiască prin Înviere. Orice în Hristos […] podoabă nouă, să ne împodobim noi, cei neîmpodobiți. Orice Biserică în Hristos este astăzi cer nou, cer mai frumos decât cerul văzut. Căci nu are în mijloc soare ce apune zilnic, ci Soare de care rușinându-se [văzându-l] pe Cruce, soarele acesta supus [Lui] a apus; Soare despre care zice profetul: „Răsări-va soarele dreptății pentru cei care se tem de Iisus Domnul” [Mal. 3, 20], Soare prin care Biserica s-a înveșmântat în haină pururea strălucitoare, despre care zice Scriptura: „Soarele a ieșit pe pământ și Lot, în chipul Legii, a intrat în Țoar, care se tâlcuiește micime” [Cf. Fac. 9, 20-23]. Acesta este Soarele care înțelepțește pe cele neînțelepte. Acest Soare a fost statornicit pe tăria credinței noastre. Pentru acest Soare al dreptății, adică pentru Hristos, Biserica s-a făcut cer, dar nu având lună care crește și dispare, ci har pururea strălucitor; nu răsărind niște stele rătăcitoare, ci înălțând aștri luminați prin apa Botezului; nu nori aducători de ploaie, ci dascăli cuvântători de Dumnezeu având Biserica; care nu e întemeiată pe apele tulburi [Cf. Fac. 1, 1-9], ci se întemeiază pe sfintele învățături; care nici nu trimite ninsoare, nici nu încântă pe oameni cu ciripitul păsărilor, ci cu glasurile învățăturilor.
„Aceasta e ziua pe care a facut-o Domnul să ne bucurăm duhovnicește și să ne veselim cum se cuvine într-însa”[Ps. 117, 24]. Sărbătoarea aceasta este pentru noi mai presus decât toate sărbătorile. Aceasta este sărbătoarea despre care Duhul Cel Sfânt poruncește zicând: „Tocmiți sărbătoare cu ramuri umbroase și ocrotitoare, până la coarnele altarului”[Ps. 117, 27]. Acesta este praznicul întregii lumi, pe care o reînnoiește și o mântuiește. Praznicul acesta este vârf și culme a tuturor praznicelor. Aceasta este ziua pe care a binecuvântat-o Domnul și a sfințit-o, pentru că în ea s-a odihnit de toate lucrurile sale, săvârșind mântuirea celor pământești și a celor de dedesubt. În ea a făcut să înceteze ceremoniile și jocurile idolilor și ale fiarelor sălbatice; in ea a făcut să înceteze puterea potrivnicilor. În aceasta a făcut să înceteze sărbătorile și adunările diavolești; în aceasta a făcut să înceteze sacrificiile și duhorile jertfelor sângeroase idolești; în aceasta a făcut să înceteze rătăcirea păgânătății și stăpânirea și boldul morții din popor. În aceasta a făcut să înceteze, totodată, jertfele și ceremoniile de la-nceput de lună; în aceasta a făcut să înceteze Paștele Legii și al iudeilor; în aceasta a plinit toată prefigurarea, umbra și profeția. Paștele nostru, Paștele cel adevărat, Hristos, S-a jertfit și orice făptură este nouă în Hristos [Cf. II Cor. 5, 17], orice credință este nouă în Hristos; legi noi, nou e poporul lui Dumnezeu; nou, iar nu vechiul Israel; Paște nou, tăiere-împrejur nouă și duhovnicească; jertfă nouă și nesângeroasă; Testament nou si dumnezeiesc.
Înnoiți-vă astăzi și duh drept înoiți în inimile voastre, ca să primiți tainele sărbătorii celei noi și adevărate, să vă desfătați astăzi cu defătare cu adevărat cereasca și să plecați luminați de tainele care nu se învechesc ale noului Paște, în locul celor prefigurate ale celui vechi; ca să înțelegeți cât de mare este opoziția și deosebirea dintre Paștele iudelilor și al nostru și care este asemănarea dintre prefigurări și adevăr! Să începem Paștele Învierii și al vederii lui Hristos de la aceasta: Odinioară, Moise era trimis de Dumnezeu din muntele cel înalt, ca dătător de Lege pentru mântuirea poporului, după prefigurarea Legii. A fost trimis și Domnul, dătătorul legii și Dumnezeu din Dumnezeu și munte din muntele munților cerești, cel al adevărului, spre mântuirea poporului nostru. Însa Moise i-a izbăvit de Faraon și de egipteni, pe când Hristos ne-a izbăvit de diavol și de demoni. Moise a ucis pe cel care asuprea un iudeu, îngropându-l în nisip, iar Hristos a dat morții pe diavol, aruncându-l în adânc. A împăcat Moise pe cei doi frați ai săi care se luptau, a împăcat și Hristos cele două popoare ale Sale, unind cele cerești cu cele pământești. În primul caz, fiica Faraonului ducându-se să facă baie, a găsit pe Moise și l-a luat, pe când Biserica – fiica lui Hristos -, botezându-se Îl ia pe Hristos, nu de trei luni din coș, ca pe Moise, ci din mormânt de trei zile, în locul lui Moise. Acolo Israel a făcut Paștele în închipuire și în noapte, dincoace sărbătorim Paștele la lumină și la ziuă. Acolo spre seara zilei, aici spre seara veacurilor. Acolo erau unse cu sânge ușile de la intrare, aici inimile credincioșilor sunt pecetluite cu sângele lui Hristos. Acolo era jertfă de seară și trecerea Mării Roșii în timpul nopții, dincoace există mântuire și Marea Roșie a Botezului cea luminată, care aprinde focul Duhului; aici cu adevărat Duhul lui Dumnezeu se poartă pe deasupra și se arată peste această apă, în care e zdrobit capul răpitorului și al căpeteniei mulțimilor demonice de răpitori ale diavolului. Acolo Moise cu botezul nopții izbăvește pe Israel, acolo un nor învăluie poporul, iar pe poporul lui Hristos îl umbrește puterea Celui Preaînalt. Acolo, după izbăvirea poporului, Maria, Sora lui Moise, a dănțuit, iar aici, fiind mântuit poporul cel dintre neamuri, biserica lui Hristos sărbătorește cu toate bisericile ei. Acolo Moise ascunde după o simplă piatră, dincoace poporul află izbăvire lângă piatra credinței. Acolo tablele legii sunt sfărâmate, arătând trecerea și învechirea Legii, iar aici dumnezeieștile legi se păstrează neștirbite. Acolo era ars un vițel ca ispășire pentru popor. Iar aici Mielul lui Dumnezeu Se jertfește pentru mântuirea poporului. Acolo piarta e lovită cu toiagul, iar aici Hristos-Piatra e împuns în coastă. Acolo iese apă din piatră, dincoace izvorăsc sânge și apă din coasta făcătoare de viață. Aceia au primit din cer carne de prepeliță [Cf. Ieș. 16, 13], iar noi primim din înălțimi porumbelul Duhului. Aceia au mâncat mană stricăcioasă și au murit, iar noi mâncăm Pâine spre viața veșnică.
Dar acelea, ca lucruri vechi și în umbră, s-au învechit și s-au sfârșit, pe când cele ale poporului nostru ceresc și înfloresc, rămânând de-a pururea. Aceasta este prefigurarea Paștelui nostru; aceasta este trecerea în umbra faptelor Legii. Așa să socotești cele ale sărbătorii; așa să iei aminte la cele ale lui Moise și ale profeților despre ziua aceasta, ca să fii încredințat de Înviere. Fiindcă toți poartă vălul neîncrederii. Ai multe și nenumărate prefigurări ale Învierii din morți și ale revenirii la viață. Marturie vrednică de crezare a acesteia este aducerea lui Isaac la junghiefre. O prefigurare a acesteia este groapa lui Iosif în care a fost aruncat de frați, din care a ieșit viu. Prefigurare a acesteia este groapa lui Ieremia, de unde a ieșit în dată din stricăciune și din noroi. Chip al Învierii lui Hristos este chitul lui Iona, din care a plecat după trei zile. Ai și altă prefigurare a temniței iadului, anume temnița lui Iosif, în care l-a închis femeia desfrânată, adica sinagoga, din care a ieșit teafăr după trei ani, ca și Hristos după trei zile din morți. Alături de acestea, și Daniil înfățișează groapa leilor ca simbol al mormântului Mântuitorului, din care Iisus a ieșit viu, eliberat din iad și de la moarte ca dintre lei. Prin acestea să-i combați pe iudei, prin acestea să-i mustrii pe ei; in acest fel să aperi pătimirea lui Hristos si Învierea. Aceste arme de luptă îți oferă astăzi lucrul rostit, încă și aceste taine te învață praznicul.
Apoi, ce urmează după aceasta? Doar noi sărbătorim, sau ne vom îngriji și de aproapele?
Să prăznuim noi, sau și despre alții să fie cuvântul nostru? E necesar ca praznicul nostru să însemne cumva un suspin comun, bineprimit și plăcut al Bisericii către Dumnezeu și să ne aducem aminte de frații noștrii aflați în nevoi, de cei care se nevoiesc prin pustiuri, care sunt chiar dintre noi. Să fim alături de cei robiți; să suferim alături de cei care suferă nevoința, căci, dacă un mădular suferă, suferă toate mădularele. Așadar, să suferim alături de frații noștri, de mădularele noastre: unii prin bani, alții prin cuvinte și alții prin faceri de bine, dar toți prin rugăciuna adresată lui Dumnezeu pentru ei. Vă chem astăzi la solie comună către Dumnezeu, căci și slujirea ne este comună. Vă chem la rugăciune comună, căci și pedeapsa este comună. Să ascultăm pe cel care zice: „Rugați-vă unii pentru alții ca să vă vindecați!” [Iac. 5, 16] Să ascultăm pe Hristos, Care zice că, de se vor uni doi sau trei în rugăciune, orice vor cere le va fi lor. Mare armă este, fraților, rugăciunea Bisericii! Mare zid de apărare este, fraților, rugăciunea într-un glas lui Dumnezeu și mai ales cea a poporului credincios din robie! Nimeni nu va îndrăzni să spună că Dumnezeu nu pleacă urechea la cei păcătoși. El primește mai mult rugăciunea celor smeriți și mai ales a celor prigoniți din pricina numelui Său, biciuiți, închiși, chinuiți, ocărâți de dușmani și care nu se leapădă de credința în Hristos. Dintre aceștia, mulți se află în poporul nostru aici de față, care au devenit mărturisitori ai lui Hristos și care sunt auziți în data de El. Mare armă este, fraților, rugăciunea lor, căci pe ei toți îi prețuiește Hristos, Cel pentru Care în fiecare zi sunt în primejdie.
Deci noi, având încredere în rugăciunile acestora și privind la îndrăzneala lor către Dumnezeu, să ne rugăm împreună cu stăruință pentru frații noștri aflați în nevoi, pentru că adesea iubirea de oameni cea împărătească dăruiește, în zi de sărbătoare, răscumpărare și iertare pentru cei osândiți. Și iarăși zic, fraților, că mare este rugăciunea Bisericii și mai ales credința celui din robie. Căci și un împărat respecă adesea rugămintea poporului și dăruiește pe cei condamnați mulțimii care îi cere. Prin urmare, chemăm stăruitor dragostea voastră, ca să vă aduceți aminte de frații noștrii din nevoi și în acea clipă cu totul înfricoșătoare, în care vom primi în mâinile noastre mărgăritarul neprețuit al Trupului lui Hristos. Astfel să ne rugăm cu stăruința pentru frații noștrii și să zicem către Hristos: Însuți Unule, Bunule Dumnezeu de atunci și de acum, și Stăpâne iubitor de oameni, Care prin Paște a eliberat pe Israel din robia Egiptului și prin sângele mielului i-ai dăruit libertate, Însuți și acum, prin preacuratul Tău Trup și prin cinstitul Tău Sânge, dă lumii Tale eliberarea de robia amarnică! Cel Care ai primit plângerea femeii desfrânate, primește astăzi și Biserica Ta și suspinul din robie! Cel care ai primit rugăciunea tâlharului cel credincios, primește rugăciunea poporului Tău credincios! Cel care ai primit pocăința și suspinul lui Petru, primește și plângerea noastră, a celor sărmani! Cel care n-ai trecut cu vederea lacrimile cananeencei, primește și o mica Biserică, ce vine ca o solie pentru o mare robie și care striga astăzi către Tine, Dumnezeule, zicând: Domnezeule, Care ai înviat a treia zi din morți, ridică poporul tău cel credincios dintre dușmani! Cel care ai trezit pe Adam dintre cei morți, ridică și cornul mântuirii creștinilor! Însuți Cel de atunci și de acum, Dumnezeule, Care ai luat chip de rob, răscumpără din robie poporul Tău cel smerit! Cel care ai binevoit a fi prunc pentru noi, mântuiește de sabie mulțimea pruncilor noștrii! Însuți Dumnezeușe, Care ai pribegit cu maica Ta în Egipt, cheamă maicile și pruncii din îndepărtata pribegie! Tu, Cel vândut de bunăvoie pentru mulți, oprește vinderea poporului din Biserici! Cel Care pentru noi ai primit batjocurile și biciuirile lui Pilat peste spate și pentru noi ai ostenit (pe drumul Golgotei)*, încetează truda și necazurile poporului Tău! Cel care ai strigat pe cruce: „Mi-e sete”, înrourează sufletele care cumplit au însetat și au flămânzit! Cel osândit de către cei fărădelege la un loc cu cei fărădelege, eliberează-ne și pe noi de sfatul celor fărădelege! Cel dezbrăcat ca un răufăcător de către cei ce fac fărădelege, Însuți Tu Stăpâne cel legat de cei nelegiuiți, dezleagă din legături pe cei înlănțuiți! Cel care ai alinat jalea și plânsul neprihănitei Tale Maici lângă Cruce, Tu Cel Care ai strigat atunci femeilor mironosițe: „Bucurați-vă”, Însuți și acum striga Bisericilor Tale: „Bucurați-vă”! Cel țintuit de mâini și de picioare cu cinstitele piroane, dezleagă mâinile și picioarele popoarelor încătușate în lanțuri de fier! Da, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Care ai zis: „Întristat este sufletul Meu de moarte” [Matei 26, 38], izbăvește poporul Tău de întristere și de moarte! Tu, Cel împuns cu sulița în coastă, zdrobește sulițele vrajmașilor cu mâna Ta cea puternică și pomenește, Stăpâne, poporul Tău cape tâlharul cel credincios! Cel care Ți-ai vărsat neprihănitul sânge pentru noi, încetează vărsarea sângelui nostru! Mântuiește poporul Tău, Stăpâne; cruță moștenirea Ta! Deșteaptă-te! Pentru ce dormi, Doamne? De ce ai îndurar față de dușmani? De ce întorci fața Ta de la noi? „ Deșteaptă-te și nu ne lepăda până în sfârșit!” [ Ps. 43, 25] Nu-Ți întoarce cu totul privirea! Adu-ți aminte de Crucea Ta, adu-Ți aminte de poporul Tău, adu-Ți aminte de îndurările Tale! Stăpâne, tu Cel ispitit de bunăvoie pentru noi după patruzeci de zile , adu-Ți aminte de popoarele Tale ispitite în locuri pustii și neumblate și fără apă! [Cf. Ps. 62, 3] Adu-Ți aminte de cei care sunt cu noi și mai înainte de noi, Bunule, iubitorule de oameni! Ajută-le lor, întâmpină-i pe ei, cercetează-I pe ei acum, pentru că sunt vrednici de milă mai mult decât toți, smeriți față de toți câți sunt pe pământ, părăsiți de către oameni în pustiuri; ei care au fost alungați departe de mâna Ta și au fost aspru pedepsiți de urgia Ta și au fost greu mustrați de mânia Ta, care, mai înainte de moarte, ca niște morți au fost lepădați de oameni și au fost osândiți să șadă la un loc cu fiarele sălbatice, al căror trai nimeni nu-l vede, decât numai ochiul Tău neadormit; a căror nevoie, Tu, Stăpâne, o cunoști și nimeni altul […] în veac; prin care acum sunt îndepărtați și alungați la capătul lumii, lipsiți acum de Biserici, neștiind ziua sărbătorilor.
Stăpâne, ai puțină milă de ei! Căci nu cer multă. Întâmpina-i pe ei, Dumnezeule, Cel Care îi pedepsește pe ei! Întâmpina copiii Tăi, că și ei au fost cândva copiii Tăi; și ei erau cândva creștini și turma ta și mădularele Tale; și ei primeau cândva Trupul Tău cel fără de prihană, iar acum primesc trupuri necuvântătoare. De aceea, Stăpâne, întoarce iar privirea Ta spre ei cu milă și îndurările Tale! Vezi traiul lor, al celor vrednici de milă, și arată-le iubirea de oameni! Vezi goliciunea și dă izbăvirea! Vezi pustiul adânc și fă milostivire! Și, deși i-ai îndepărtat așa cum meritau, primește-i totuși înapoi! I-ai bătut, mângâie-i, i-ai îndepărtat, răscumpără-i! Și, dacă adesea am păcătuit, totuși adu-Ți aminte iarăși de noi și lasă-Te iarăși înduplecat de rugăciunea noastră și, mai ales, de cei din pustiuri și din munți și din peșteri și de frații noștri creștini din toate locurile neumblate ale pământului, de popoarele Tale. Căci, în timp ce noi stăm în biserici cu cei credincioși, ei stau în pustiuri cu dușmanii; și-n timp ce noi strălucim în sărbători, ei se găsesc în mare întuneric. Mare este nefericirea lor, mare deznădejdea lor, îngrozitoare rana lor; amară este nenorocirea lor, de nedescris este pieirea lor, mare le este boldul morții, cumplită e, Stăpâne, tragedia lor. Nu-i mai lăsa afară [afară-lumea păgână, viața trăită în afara Bisericii lui Hristos; Cf. I Cor. 5, 12], ci primește-I cu certare și cu iubirea Ta de oamnei, ca să nu se fălească iudeii până în sfârșit, ca nu cumva să zică neamurile despre noi: „Unde este Dumnezeul lor?” [Ps. 113, 10] Unde e Hristosul lor? Unde este Crucea lor? Unde este nădejdea lor? Unde este credința creștinilor? Ca să nu zică acestea, degrabă vor vedea peste noi milele Tale. „Degrabă să ne întâmpine pe noi, Doamne, îndurările Tale, că am sărăcit foarte” [Ps. 78, 8], că am fost smeriți foarte, că am fost micșorați foarte. „Să intre înaintea Ta suspinul celor ferecați” [Ps. 78, 11]. Te vor ruga lacrimile pruncilor nevinovați, ale celor uciși. Te vor implora bocetul maicilor rămase fără de copii. Zicând acestea, noi ne rugăm, nu ne luptăm, Stăpâne! Ne rugăm, dar nu ne căutăm îndreptățire înaintea Ta, ne rugăm, fiindcă suntem ocărâți de cei fărădelege și suntem asupriți de către păgâni, nu ne luptăm, ci mărturisim. Plângem, fiindcă și ceilalți sunt în primejdie. Și, deși păcătoși, totuși suntem creștini; deși neînsemnați, totuși suntem poporul credinței Tale; deși nevrednici de iubirea Ta de oamnei, totuși suntem oi ale Bisericii Tale adunați laolaltă.
Această rugăciune aducem Ție, cu prilejul Învierii celei de a treia zi, noi, cei sărmani, pentru robia în care este mult popor; noi, preoți și popor, tineri și fecioare, bătrâne cu tinere, prunci cu maici, toată suflarea celor care cred în Tine, pe care cred în Tine, pe care izbăvește-ne pe toți de toată primejdia pusă asupra noastră și fă-ne pe noi vrednici de Împărăția Ta, cu harul și cu iubirea de oamnei ale Unuia-Născut Fiul Tău și Stăpânului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, împreună cu Preasfântul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Text preluat din: Sf. Epifanie al Salaminei, Omilii, Ed. Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012.
*Viața Sfântului Epifanie al Salaminei (aprox. 315, Palestina – 12 mai 403, pe mare, în drum spre Cipru): https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-epifanie-arhiepiscopul-ciprului.